Am împlinit 40 de ani în martie și am decis la momentul respectiv să nu “sărbătoresc” cu un articol pe blog pentru că am simțit că trebuie să trăiesc din plin vîrsta înainte de a mă aventura să notez observații și să trag concluzii. Anul care a trecut a fost pentru mine cel mai așezat și mai bogat din cîți am avut pînă acum. Nu sunt tristă că pleacă pentru că știu că este doar primul dintr-o serie și că sunt pregătită să primesc orice mi se așterne în față în decada viitoare.

Feministele din lumea-ntreagă susțin că 40 este noul 20. Nu sunt o feministă în sensul modern al conceptului, dar cu vorba asta tind să agreez. Pentru mine viața la 40 este plină de descoperire, învățare, nuanțare, eliberare. Știu, în sfîrșit, cine sunt, încotro merg și ce mijloace îmi sunt utile pentru a ajunge unde doresc. Cu alte cuvinte, nu aș da-o pe Elena de la 40 pentru zece Elene de la 20 sau chiar 30.

Prioritizare

Nu am altă resursă mai prețioasă decît timpul meu și anul acesta a fost despre triere și prioritizare a tuturor lucrurilor care cer o bucățică mai mare sau mai mică din această resursă. Am încetat a mă uita la filme și seriale, am absentat voit de pe Facebook, am spus la revedere unor oameni care îmi mîncau energia și timpul numai pentru a-și hrăni ego-ul. Mai mult, am acceptat că prietenia nu este despre cîte lucruri ai în comun cu cineva, ci despre calitatea dialogului și schimbului de idei — astfel încît, ce să vezi, cercul s-a restrîns considerabil pentru că orice argument contra este interpretat (mult prea des) ca ceartă și luat personal. Toate aceste decizii au făcut loc pentru citit, fotografie, muzică, odihnă (și nu mă refer aici la somn, ci la odihna conștientă, cînd te așezi în grădină cu un pahar de smoothie și nu faci altceva decît să asculți păsările și să mîngîi cățelul). Mai presus de toate, renunțările acestea mi-au dat timp și spațiu să investesc în familia pe care o construiesc împreună cu Brăduț – am înțeles anul acesta cu adevărat că o relație nu se întîmplă de la sine, ci este o lucrare vie cu caracter permanent, care trebuie hrănită pentru a crește.

Schimbare de carieră

Cu două zile înainte de a împlini rotunda vîrstă mi-am oferit unul dintre cele mai frumoase cadouri – mi-am schimbat cariera, certificîndu-mă ca Health Coach. Am spus-o atunci și susțin în continuare: schimbarea în cauză nu este decît primul pas dintr-un efort enorm de studiu pe care mi-l asum cu inima deschisă. Sunt capabilă să analizez ce știu și ce mai am de învățat, nu mă grăbesc, nu mă compar cu alții. Am avut deja sute de clienți anul acesta, fie în programele nutriționale de grup, fie în sesiuni private de health & food coaching și sunt recunoscătoare fiecăruia pentru încrederea și deschiderea de care au dat dovadă ascultîndu-mi ideile, sfaturile, preluînd cunoștințe noi de la mine și punîndu-le în practică pentru a-și îmbunătăți sănătatea.

Domeniul nutriției este unul extrem de complex și de-a lungul acestui an am scotocit prin diverse unghere pentru a-mi da seama ce pas vreau să fac în continuare. M-am uitat la diabet, obezitate, boli cardiovasculare, hormoni, sarcină, bebeluși și copiii, stres și cîte și mai cîte. Dumnezeu mi-a dat la vîrsta asta înțelepciunea de a fi atentă la semnale și de a le lua în considerare. Pentru mine ele au venit sub formă de clienți cu afecțiuni digestive – colon iritabil, Candida, constipație cronică – și așa am realizat că aceasta este zona care mă atrage cel mai mult și în care vreau să mă scufund mai adînc. După zeci de cărți și documentare, am decis că e nevoie iar de școală, așa că iau mîța de coadă astfel încît 41 să vină cu o nouă specializare – sănătatea tractului intestinal. Voi putea astfel să vă ajut și mai mult cu protocoale nutriționale care să regleze tranzitul intestinal, să restabilească echilibrul florei intestinale și astfel să aducă la un nivel normal funcțiile imune și să reverseze inflamațiile cronice. Doamne, ajută, sunt pregătită pentru această nouă etapă!

Minimalism

Abordez un minimalism bazat pe necesitate și bucurie, nu pe culori neutre și număr fix de obiecte. Nu am fost niciodată vreuna care să cumpere haine și accesorii doar pentru a le ține în dulap cu eticheta pe ele și nici nu mi-am făcut stocuri de cosmetice just in case. Tot ce am folosesc, iar dacă nu dau mai departe cu regularitate. Anul acesta m-am întrebat mai des atunci cînd mă înghiontea tentația: ai nevoie reală de obiectul acesta? / îți va aduce bucurie chiar și peste un an? Ori de cîte ori răspunsul a fost da, am cumpărat. Cînd am simțit îndoială, am amînat. Este metoda prin care aleg să fiu responsabilă atît în privința bugetului familiei, cît și a mediului. Am dezvoltat o reală aversiune vizavi de aruncatul banilor pe fereastră și am convingerea că shoppingul nu este altceva decît o diversiune la care apelăm cînd problemele emoționale (și nu lipsurile reale) ne copleșesc.

Aceleași principii le aplic și oamenilor: trebuie să îmi aducă bucurie (și eu lor, bineînțeles) sau să îmi fie de folos real. Da, ai citit bine, cred că relațiile dintre doi sau mai mulți oameni trebuie să aibă un scop lucrativ – fiecare să vină la masă cu o idee, o perspectivă, un subiect de dezbătut și să plece cu un semn de întrebare sau cu un răspuns. Astfel orice întîlnire iese din zona de entertainment (altă diversiune) și intră în sfera evoluției de care ar trebui să fim preocupați zilnic. Vizitele de complezență, întîlnirile de catching-up, vorbitul fără rost la telefon — toate acestea și multe altele asemenea nu mai fac parte din viața mea.

Sport și neperformanță

Am avut o perioadă de cîțiva ani în care sportul era o obsesie. Trebuia să fie mult, energic, epuizant; altfel nu era sport. Număram dumicații și caloriile și mă simțeam vinovată pentru orice bucățică de prăjtură și pentru orice zi trecea fără antrenament. Nu am avut rezultate notabile în privința tonifierii și cu atît mai puțin a kilogramelor afișate de cîntarul din dormitor. Am învățat apoi să mănînc deștept și să abordez sportul ca o activitate complementară unei diete echilibrate și astăzi sunt așa cum îmi doream să fiu. Corpul meu arată și se simte mult mai bine decît acum 20 de ani, sunt mai puternică, mai rezistentă și mai echilibrată. Fac sport pentru că îmi face bine. Am renunțat la yoga pentru că mă plictisea (și probabil nu mă voi mai întoarce la ea date fiind ultimele descoperiri legate de originea și scopurile ascunse ale acestei practici) și nu mai alerg pentru că nu văd rostul. Mă concentrez pe exerciții cu greutăți, cardio cu intensitate mică și stretching. Caracterul constant pe termen lung al sportului s-a dovedit mult mai important pentru starea mea de bine, așa că încerc să am minim trei antrenamente pe săptămînă. Uneori îmi iese, alteori nu. Uneori fac cinci sau șase antrenamente. Dar niciodată nu mă cert și nu mă umplu singură de rușine.

Fire albe și riduri

Le am pe amîndouă. Firele albe au început să apară imediat după ce am împlinit 39 de ani și s-au tot înmulțit. M-au enervat o vreme, am tot cochetat cu ideea de a mă vopsi, de a-mi face șuvițe… Problema nu era în ceea ce vedeam eu în oglindă ci asocierile negative pe care le-am acumulat de-a lungul timpului: păr alb înseamnă femeie neîngrijită, bătrînă, eventual și bolnavă. Poate însemna asta dar nu este o regulă. Firele albe apar la vîrste fragede în cazul multor femei. Nu ține de prezența sau absența părului alb să acorzi atenție propriei persoane și să investești un minim efort pentru a te prezenta lumii îngrijită, curată, cu cele mai frumoase trăsături puse în evidență. Am decis, așadar, că sănătatea părului meu este mai importantă decît culoarea și acum o lună am optat pentru henna. Este o corvoadă să te vopsești cu henna dar pentru moment găsesc că este cea mai bună soluție. Peste zece ani probabil că voi fi albă, tunsă scurt și voi purta cu mai multă nonșalanță ruj roșu, cine știe?

Ridurile nu sunt nimic altceva decît semne că am rîs mult pînă la vîrsta asta. M-am întrebat de cîteva ori cum ar fi dacă aș interveni cu metode mai puțin ortodoxe, mai ales că aici sunt disponibile pe toate drumurile și la prețuri mult mai mici decît în România (botox, acid hialuronic etc.). Nu sunt de mine. Nu acum. Prefer să rîd în continuare fără grijă și să permit timpului să-și lase urmele firești.

Acestea sunt schimbările cheie din timpul primului an cu 4 în față. Nu am pretenția că fac lucrurile mai bine decît alții, nu te sfătuiesc să faci și tu ca mine în niciunul dintre aspecte. Am scris toate acestea 1) pentru a-mi fie mie mărturie peste timp și 2) pentru a inspira, poate, pe vreuna dintre voi, dragele mele cititoare, la schimbări care să vă împlinească cu adevărat.

Să îți fie de bine!