După ce am renunțat să mănînc carne în 2012 mi s-a schimbat dramatic relația cu legumele. Pînă atunci nu le băgam în seamă, nu mă gîndeam la ele. Legumele era în cea mai mare parte reprezentate de salată (vara, mai ales) și nu îmi băteam capul că poate nu mănînc suficiente sau cum aș putea să le gătesc cît mai variat ca să aduc cît mai multă varietate în alimentație. Abia după ce am zis stop carne am început să le observ mai bine și să le iau seama astfel încît acum sunt sursa mea principală de energie și baza a cel puțin 80% din felurile pe care le gătesc acasă.
Cum și trebuie să fie pentru toată lumea. Știu că iubitorii de porc și vită nici nu se gîndesc să mă ia în seamă dar eu o țin lungă pe a mea – baza să fie legumele, restul doar să completeze pe ici pe colo. Este așa o diferență în nivelul de energie atunci cînd organismul nostru nu-și mai ocupă resursele digerînd proteină animală! Eu una sunt super fericită cînd după masă am sentimentul acela de bine, nu mi-e foame, nu am mîncat prea mult, am energie, nu sunt moleșită de somn, este totul exact așa cum trebuie să fie.
Supele creme sunt una dintre variantele cele mai la îndemînă pentru a convinge un carnivor să încerce o masă vegană. Noi, românii, suntem obișnuiți să mîncăm supă/ciorbă, deci nu e ca și cum ai de introdus în meniu un fel cu totul și cu totul nou. Încearcă să identifici cîteva legume agreate de carnivor și fă o supă cremă cu ele. Lui Brăduț, de exemplu, îi place mult mazărea. De obicei îi fac mazăre cu inimi și pipote, uneori (des) cere să fie vegană. Acum cîteva luni am făcut piure de mazăre și i-a plăcut enorm. Acum am pus la cale această supă cremă de mazăre în care am strecurat și un pic de conopidă, altă legumă pe care o place destul de mult. Abia îl aștept înapoi acasă ca să văd ce are de zis la adresa supei.
Pînă atunci îți las ție rețeta ca parte a proiectului meu #VeganMonday prin care te îndemn să încerci cel puțin o masă vegană pe săptămînă. Ca să te încurajez și mai mult, toate rețetele din această categorie sunt gata în jumătate de oră și necesită maxim zece ingrediente. Simplu și rapid, fără rabat la gust. Adică cum îmi place mie cel mai mult să fie gătitul și mîncarea rezultată.
Supa de mazăre are nevoie de 7-8 ingrediente (unul este opțional) și durează aproximativ 25 de minute ca să fie gata. De dragul pozelor eu am pus smîntînă pe deasupra dar este foarte gustoasă și fără. Sper să o încerci și să îți fie de bine!
- 2 cups mazăre congelată (pre-fiartă)
- 4 florete de conopidă
- ½ cup dovleac plăcintar (opțional)
- 1l de apă pentru fiert legumele (vei folosi din ea mult mai puțin)
- 1 lingură ulei de măsline
- chimion - cît apuci între degete
- fenicul - cît apuci între degete
- ½ linguriță turmeric
- sare după gust
- Pune apa la fiert într-o oală de mărime medie. Pînă dă în clocot pregătește legumele - spală și curăță dovleacul și conopida măsoară mazărea.
- Cînd a dat apa în clocot pune legumele, condimentele și uleiul de măsline. Lasă la fiert 15 minute.
- Scoate legumele într-o sită. Păstrează supa. Lasă legumele să se răcorească 5 minute, apoi bagă-le în blender împreună cu 2 cești din supa în care au fiert.
- Poți pune mai multă supă, depinde numai de tine cît de cremoasă vrei să fie supa la final. Cînd ai potrivit-o ca și consistență, scoate-o din blender înapoi în oala în care ai fiert legumele. Sau în alt vas, nu contează, ziceam doar să nu murdărești prea multe vase.
- Sărează după gust și servește călduță.
Cu drag de hrană și de viață,
Comentează