Azi te învăț la prostii. Deh, nu sunt o sfîntă-n toate cele, din cînd în cînd mai scap și eu la junk food, prăjituri și prăjeli. Rar, dar se întîmplă. Pentru că atunci cînd vine pofta nu prea-ți vine să te pui de-a curmezișul și să zici nu cînd tu ai lua cu zece guri.

Sunt suma faptelor mele bune și deopotrivă a greșelilor, așa că nu am de ce să o ard ipocrit – am prăjit niște ciuperci. Și asta nu-i tot, le-am mai făcut și pane. Am zis că dacă tot e să fie junk food, măcar să fie făcut de mîna mea și cu cît mai puține necunoscute implicate. Am cumpărat vreo 3 mîini babane de ciuperci pleurotus. Am găsit unele grăsune, cam ca cele pe care le-am văzut și în România – aici specia aceasta de ciuperci este minionă și subțire de obicei. Le-am curățat cît am putut de bine cu un prosop de hîrtie și le-am zdrențuit. Asta nu înseamnă nimic complicat, doar că le-am rupt pe lung în fîșii subțiri.

ciuperci-pane-1200(1)

Le-am pus deoparte cît am făcut aluatul de pane, adică aluat de clătite mai gros. Am spart 2 ouă, am adăugat 200g de făină și apoi am turnat apă pînă mi-a convenit consistența – nu foarte lichidă și lipicioasă. Am răsturnat ciupercile zdrențuite în bolul cu aluat și am amestecat bine pînă s-au mozolit impecabil toate.

ciuperci-pane-1200(2)

Am încins ulei într-o tigaie adîncă și am pus ciupercile una cîte una la prăjit. Vreau să zic că nu am răsturnat conținutul bolului deodată, ci am încercat să iau ciupercile individual și să le plasez în ulei pentur că în felul ăsta le-am pus una cîte una în uleiul încins pentru a le prăji. Asta pentru că nu voiam o masă mare de pane cu ceva ciuperci în ea, ci niște chestii crocante, genul de ronțăit la bere. Ceea ce am și avut la final. Ca să-mi spăl cît de cît păcatele am făcut și o salată de varză și morcovi și am renunțat la bere că oricum nu îmi place.

Sper să îți placă și să îți fie de bine!