Așteaptă această rețetă de peste trei săptămîni să vadă lumina blogului, o tot pun deoparte dintr-un motiv sau altul din lipsă de timp. Dar nu se mai poate pentru că dacă nu vi-o spun acum, am să o pierd definitiv din memorie pentru că nu o am notată nicăieri. Da, știu ce vei spune, ce blogger de food sunt eu dacă nu îmi scriu rețetele…Nu mi le-am scris cu anii, am început de curînd să le pun într-o aplicație în telefon, doar că telefonul a fost la service unde mi s-a șters tot de pe el. O viață ca o poveste, ce să mai!
Am povestit aici despre somon și de ce ar fi bine să-l includem în dietă, mai ales dacă suntem însărcinate sau abia am născut – acizii grași de tip DHA care se găsesc în somon ajută la dezvoltarea creierului bebelușului (și nu numai). Mai exact la formarea mielinei care asigură o bună funcționare a sinapselor prin care se transmit mesajele de la un neuron la altul.
(suntem însărcinate este folosit mai sus generic, nu săriți cu felicitările)
Pentru ca rețeta această să se întîmple la tine în bucătărie ai nevoie de:
- somon proaspăt
- salată verde (romaine de preferat pentru că e mai bogată în nutrienți decît iceberg)
- ceapă roșie
- limete sau lămîi
- pătrunjel proaspăt
- iaurt
- smîntînă
- sare și piper
Acum că am scăpat de partea ușoară cu shoppingul, hai să vedem ce e de făcut ca să și mănînci. În primul rînd trebuie să gătești somonul – la cuptor sau în tigaie, cum preferi. Eu folosesc tigaia, fără pic de ulei, cîteva minute pe fiecare parte pînă văd că este făcut bine dar nu are încă urme de prăjeală pe el. Odată ce este gata îl fac praf ca în imagini – bucăți mai mici, mai mari, nu are importanță.
Mai ai de spălat salata, tocat ceapa roșie și amestecat într-un bol părți egale de iaurt cu smîntînă. Poți folosi numai iaurt, dar este mai acru și nu la fel de fin ca smîntîna. Poți să alegi să pui numai smîntînă, dar atunci stai cu grijă că e grasă și au, kilogramele. Deci, combină-le cum îți zic și va fi bine.
Toacă grosier și pătrunjelul, taie limetele sau lămîile în patru și gata, te poți apuca de asamblat: iei frunzele de salată, le mînjești bine cu iaurt+smîntînă, pui somon peste, pătrujel, ceapă roșie, sare și piper și storci și puțină zeamă de lămîie. Aș zice că de aici încolo nu ai decît de mîncat cu zece guri, ceea ce este adevărat, doar încearcă să mănînci încetișor că e mai bine pentru o digestie ușoară.
Sper să își placă și să-ți fie de bine!
Comentează