Suflet pentru hrana
  • Health Coaching
    • Programe nutriționale de grup
    • Sesiuni private de health coaching
    • Evenimente
    • Testimoniale
  • Dietă & stil de viață
  • Rețete
  • Contact

O lună în România

20/09/2013 by Elena Stanciu 10 Comments

Mi-e dor în fiece clipă. Chiar dacă nu sunt prezentă activ în dor, el este acolo și macină în măduva ființei mele.  Alteori îmi șoptește pervers despre lucruri și ființe dragi mie. Sau mi le arată pe rând în fotografii ușor deteriorate de vreme, semn că memoria nu-i așa de fidelă precum îmi place să cred. Și rând pe rând trec prin mine amintiri și dorul se hrănește cu ele și rânjește satisfăcut.
Mi-e dor de primele raze de soare calde din mai, de florile pomilor fructiferi, de bulbucii pe care-i face ploaia în miezul verii, de ghiocei, de zambile, de liliac, de maci și câmpuri pârjolite de secetă în Bărăgan, de cârlionții din via bunicii și de merele din mărul ei bolnav de o viață sau două – niciodată nu am putut mânca fructele, imediat ce pârguiau, cădeau găunoase pe jos.
Mi-e dor de liniștea din vie, de roșiile dulci și zemoase din curtea mamei, de mirosul de praf abia atins de stropii de ploaie, de înfricoșătoarele trăznete și fulgere, de coada șoricelului de sus de pe dealul din spatele casei bunicilor, de mușețelul din curte și de izma sălbatică de pe lângă gard. Mi-e dor de rugina din frunze și de primii fulgi de zăpadă.
Mi-e dor de mânz, iapă, bâldâbâc, hodoronc-tronc, pleosc. Mi-e dor de Doamne Miluiește.
Mi-e dor de mirosul puternic de pătrunjel, mărar și leuștean, de albinele bâzâind fructele zemoase de pe tarabele țăranilor, de borș și zeamă de varză, de lanuri de grâu mișcătoare în adierea vântului, de floarea-soarelui aurie ridicându-se plină de speranță către stăpânul nostru absolut.
Mi-e dor de gutui pârguite, de mirosul de iarbă proaspăt tunsă, de must și vișinată. Mi-e dor să umblu desculță prin colb și să mă îmbăt cu parfum de tei și Maica Domnului.
Dacă măcar odată în viață ai observat toate astea, poți să fi fugit cât de departe, dorul te va ajunge din urmă într-o zi. Pe mine nu m-a ajuns, de mine s-a ținut scai în fiece clipă. E cu mine de când am urcat în avion cu gândul că o să-mi
construiesc viața într-o altă țară. Toate plajele din lume, tot nisipul alb și palmierii și nucile de cocos nu-mi ajung ca să-l potolesc. Așa cum nici o lună în vizită nu-i vreodată sficientă ca să-l alin.

Related

« Viața la mare
Sos de ananas & chili »

Din categoria: Dietă & stil de viață, Home Tag: cugetări, dor de românia, gânduri răzlețe, wellness

Comments

  1. Masli says

    20/09/2013 at 9:16 AM

    bai imi dau lacrimile…<3

    Reply
  2. Anonymous says

    20/09/2013 at 1:41 PM

    A zis bine Masli. E inutil orice comentariu. Lasa-ne sa plingem linistiti.

    Reply
  3. Raluca says

    03/10/2013 at 11:08 AM

    Buna, Elena,
    te-am gasit intamplator, dar ma bucur de aceasta descoperire… Ma regasesc in scrierile tale, iar asta, cu departarea de casa, m-a lovit unde doare cel mai tare. Si eu sunt pe meleaguri straine, in Egipt… Si e atat de greu cand nimic din jur nu-ti aminteste de casa…:( O sa vin mai des pe aici si sper sa ne imprietenim. Dorul de casa aduce mereu oamenii mai aproape…
    Te imbratisez!

    Reply
  4. transfer says

    05/10/2013 at 4:34 AM

    Bine ai venit, Raluca! Orice pot face sa iti fie mai bine, acolo, departe,s a imi zici. Te imbratisez!

    Reply
  5. Anonymous says

    25/11/2013 at 9:08 PM

    Elena, nu-i asa pentru mine. Am calalatorit 10 ani si m-am intors in Romania, pentru ca …asa a fost hora. Regret lucrul acesta in fiecare zi. Dar e bine ca ai ales sa ai imaginea asta idilica despre tara. Gabriela

    Reply
  6. transfer says

    27/11/2013 at 3:24 AM

    Imi pare rau, Gabriela, ca regreti intoarcerea. Pot intelege foarte bine. Pe de alta parte – eu nu am facut un portret idilic al Romaniei aici, pur si simplu mi-am povestit dorul.

    Reply
  7. Mihaela B. says

    18/01/2014 at 9:00 PM

    Buna!Cautam retete sanatoase , vegetariene si am dat peste blogul tau si ma bucur mult.Acum am citit postarea aceasta si m-ai facut sa plang pentru ca tot ceea ce descrii am simtit si eu mai mereu cand mergeam in vacante la bunici ..acolo toate sunt mai frumoase , mai limpezi si datatoare de lumina!
    Eu locuiesc acum in Iasi , la bunici ajung rar ,s-au dus rand pe rand, dar ma bucur ca locuiesc la casa si am o particica din energia acelor zile frumoase in natura !
    Si asa e , dorul acestor experiente e mare dar e bine ca poti sa te intorci acasa si sa te bucuri de familie !
    Numai bine iti doresc si ma bucur mult ca te-am descoperit virtual!Mihaela

    Reply
  8. Ralph99 says

    10/11/2015 at 2:33 PM

    Prima dată când am plecat de acasă pe termen lung am realizat că îmi lipsesc clopotele bisericilor noastre, biserici pe care nu le vizitam fervent. dar erau parte dn muzica/fundalul oricărei zile acasă. Și apoi mi-au lisit pâinea caldă, din cuptor, roșiile, vinul făcut de tata, din streșinică, felul în care vorbeam cu oamenii și, în cele din urmă, mi-a fost foarte limpede că nu voi putea pleca nicăieri cu adevărat.
    Mulțumesc.

    Reply
  9. dorinela says

    26/01/2016 at 5:32 PM

    Iti multumesc ca ai descris asa bine sentimentele din mine. Uitaem de ele. Si daca m-a lovit plânsul brusc in mijlocul biroului e pentru ca probabil imi lipsesc prea mult. Ele sunt parte din mine, ma întregesc si ma fac puternica. M-am uitat spre lalelele frumoase de pe birou si spre panorama frumosului oras de afara, dar nu compenseaza sentimentele descrise de tine…

    Acum imi caut bilete de avion. E timpul sa ma intorc catre mine 🙂

    Te imbratisez cu drag! 🙂

    Reply
    • Elena Stanciu says

      26/01/2016 at 7:26 PM

      Dorinela, baftă la găsit bilete rezonabile și bucură-te de vizita în România. Mă bucur că am trezit sentimente puternice.

      Reply

Leave a Reply to Mihaela B. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Eu sunt Elena, Nutrition & Wellness Coach.
Lucrez cu oamenii care vor să își regăsească echilibrul fizic și emoțional prin nutriție terapeutică, tehnici simple de managementul stresului, igiena mesei și a somnului, strategii de relaxare activă.
Nu cred că există o dietă perfectă care să se potrivească tuturor. Fiecare om are propria moștenire genetică, un microbiom unic, un microclimat specific numai lui, astfel că și specificitățile dietetice trebuie să fie adaptate și personalizate.
Serviciile de coaching pe care le ofer sunt împărțite în trei categorii: Află mai multe…

  • Email
  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • Twitter

Facebook

My Instagram

Follow me @elenastanciu

Favoritele mele

#VeganMonday // Porridge de quinoa cu lapte de cocos & nuci & fructe de pădure

#VeganMonday // Porridge de quinoa cu lapte de cocos & nuci & fructe de pădure

The Breakfast Issue

The Breakfast Issue

#VeganMonday cu resturi din frigider // Supă cremă de morcovi și conopidă

#VeganMonday cu resturi din frigider // Supă cremă de morcovi și conopidă

Adevărul dureros despre pîine

Adevărul dureros despre pîine

#ViațaFărăZahăr & rețetă nouă de bomboane raw-vegane

#ViațaFărăZahăr & rețetă nouă de bomboane raw-vegane

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in acest site, iti dai acordul pentru folosirea cookie-urilor. Pentru a afla informatii complete despre cookie-urile folosite si politica de confidentialitate, vizitati linkul Cookies si Politica de Confidentialitate

Copyright © 2019 · Suflet pentru hrană