Știu sigur că cei mai mulți dintre voi își imaginează că trăind în Thailanda, viața mea este o vacanță continuă cu plaje albe și palmieri înclinați și nuci de cocos și mango. Hmmmm, da și nu. Adică nu e vacanță, deși am nuci de cocos și mango la dispoziție ori de cîte ori mi le doresc. Plaja e la cel puțin 1000km distanță de aproape doi ani de cînd am decis să ne mutăm (din nou) în nordul țării, la Chiang Mai. Palmieri, da, am trei chiar în grădină și sunt și înclinați :-).
Rîdem, glumim, dar nu, viața într-o țară exotică nu este o vacanță continuă. Anul acesta am reușit să plecăm la plimbare numai trei zile și, ca de obicei, nu a fost plimbare cum face tot omul, ci mai degrabă cercetare pentru proiectele viitoare. Ultimele două săptămîni au fost foarte solicitante, aproape zilnic am lucrat la programul nutrițional care începe luni – acum pot spune sigur că am subestimat volumul de muncă necesar pentru un așa proiect, dar hei, live and learn! Printre rețete și indicații de meal prep, mi-am cumpărat un bilet de avion și am decis că e musai să plec la mare măcar cîteva zile.
În sfîrșit, vacanță! Serios, nu am mai avut așa zile leneșe de nu-mi aduc aminte cînd. Practic m-am cazat și apoi nu am mai avut nicio grijă, decît să nu mă ardă soarele. Am citit, am înotat, am meditat, am făcut poze. Aceste zile de vacanță le-am petrecut la Khanom, plaja lîngă care am locuit peste trei ani de zile, deci am avut ocazia să îmi revăd prietenii și să pălăvrăgesc vrute și nevrute cu ei.
Las mai jos cîteva fotografii și cîteva gînduri personale legate de vacanță, care mă gîndesc că te-ar putea ajuta și pe tine să te relaxezi pe deplin și să profiți la maxim de zilele libere.
1. Lasă-ți telefonul în cameră și ia cu tine la plajă sau la piscină doar o carte/Kindle. Știu că tentația este mare, totul pare atît de frumos și de fotogenic și ai vrea să ai fiecare moment imortalizat. Doar că avînd telefonul cu tine tot timpul, vei fi tentat să tot verifici, să pui poze, să pui InstaStories, să mai verifici cine ce a zis pe Facebook. Nu te va ajuta deloc la relaxare. Pune deoparte 1 oră la răsărit și o oră la apus pentru ședințe foto – atunci e și cea mai bună lumină. În rest, uită de telefon.
2. Apropo de răsărit – pune ceasul să sune și prinde răsăritul chiar dacă plaja pe care ești dă spre apus. Lumina este oricum minunată pentru fotografii. Iar dacă plaja are vedere la răsărit, cu atît mai mult ar trebui să te trezești devreme ca să vezi spectacolul soarelui. Nu mai zic că de la răsărit și pînă la maxim 10 ai cele mai bune ore pentru bronzat, cu șanse minime să te arzi sau să-ți faci vreun alt rău pielii.
3. Mișcă-te. Nu zic că e musai să iei echipamentul de sport cu tine și să alergi zilnic. Zic să te miști, să nu stai întins pe prosop sau șezlong toată ziua și singurul efort să fie cel de-a te întoarce de pe o parte pe alta sau de a duce furculița la gură. Înoată, plimbă-te, apleacă-te după scoici. Închiriază o bicicletă și umblă cu ea prin împrejurimi. Crede-mă că două săptămîni de zăcut și mîncat pot face o diferență în felul în care arată și se simte corpul – este suficient timp pentru ca mușchii să se relaxeze și să se lenevească, iar pielea să își piardă din fermitate.
4. Încearcă să meditezi măcar 5 minute zilnic. Cred că am mai spus-o și cu alte ocazii, nu sunt vreo împătimită în acest domeniu, dar uneori pauzele de meditație sunt mai mult decît bine venite. Oricine poate să-și pună cinci minute deoparte pe zi pentru această practică, iar vacanța este momentul perfect pentru a te deprinde cu un asemenea obicei. Eu am descoperit recent o aplicație care-mi place mult (am încercat diverse în trecut dar niciuna nu m-a prins) – se numește Headspace, există variantă gratuită în care ai sesiuni zilnice de meditație ghidată.
5. Intră în vorbă cu oricine, străin, localnic. Dacă vezi pe cineva singur la masă, salută și întreabă de vorbă. În general oamenii sunt foarte deschiși cînd sunt în vacanță și ai șanse mari să-ți faci prieteni extraordinari sau măcar să afli niște povești minunate de viață sau călătorie.
Leave a Reply