Foarte multe femei trec în fiecare lună printr-o perioadă dificilă, chiar înainte de menstruație. Se confruntă cu stări de proastă dispoziție fizică și emoțională și se luptă cu ele în încercarea de a-și păstra demnitatea față de ele însele, familie, colegi și prietene. Probabil la fel de multe respiră ușurate în prima zi de sîngerare, știind că toate se mai domolesc. Văd luminița de la capătul tunelului – finalul menstruației, momentul în care își revin la normal. Asta în condițiile în care, pentru majoritatea dintre ele, nici menstruația nu e tocmai floare la ureche. Dar, se mai ajută cu un ceai cald, cu un nurofen, cu o sticlă de apă caldă și trece. Cel puțin acum știu că primăvara și renașterea sunt aproape.

Ca și cum toate simptomele neplăcute nu ar fi suficiente, ceea ce cred că le adîncește multora suferința, este neștiința. De ce mi se întîmplă asta? Mi se întîmplă mie și tuturor prietenelor, surorilor, cunoștințelor, deci e ceva normal, vai, soarta crudă a femeilor care trebuie să sufere pentru reproducere.

Nu trebuie să sufere nimeni. Tot disconfortul de dinainte și din timpul menstruației este explicabil și rezolvabil prin dietă și obiceiuri de zi cu zi. Toate manifestările neplăcute grupate sub denumirea de sindrom premenstrual (PMS) au la bază dominanța estrogenică. O dinamică foarte comună dar nu firească.

Sindromul premenstrual apare cu 7-10 zile înainte de prima zi de sîngerare. Coincide cu momentul în care cei doi hormoni feminini, estrogen și progesteron, au un vîrf de creștere în faza luteală a ciclului menstrual. Cei doi funcționează în pereche, efectele unuia sunt echilibrate de celălalt. Dacă estrogenul ne face să reținem apă, progesteronul acționează ca un diuretic natural. Dacă estrogenul ne exacerbează anxietatea, progesteronul ne calmează. Niciunul nu este bun sau rău, trebuie să înțelegem asta. Dar, în această fază a ciclului menstrual, estrogenul poate avea un efect exacerbat dacă nu este echilibrat de progesteron. Ceea ce se întîmplă în cazurile de dominanță estrogenică – estrogenul reușește să domine progesteronul, deși firesc este ca toată faza luteală, chiar și vîrful de creștere menționat anterior, să fie dominată de progesteron.

Cele mai comune motive pentru care apare dominanța estrogenică

  • Secreție scăzută de progesteron. Se întîmplă natural după vîrsta de 35 de ani. Este accelerată de stresul cronic. Apare acestă dinamică și în cazurile de sindrom de ovare polichistice, în care este favorizată producția de testosteron și este blocată ovulația (dacă nu există ovulație, nu există suficient progesteron).
  • Estrogen produs în exces. Nu atît în ovare, cît în țesuturile adipoase. Un motiv serios pentru care ar trebui să ne preocupăm să fim normoponderale (versus standarde nerealiste impuse de indutria modei, frumuseții, Hollywood și altele asemenea).
  • Estrogen în exces din cauza proastei detoxifieri. Estrogenul nefolosit ar trebui să meargă la ficat pentru a fi neutralizat și apoi eliminat. În tot acest lanț, pot exista blocaje:
    • la nivelul ficatului – poate fi suprasolicitat cu toxine pe care este nevoit să le proceseze sau îi pot lipsi nutrienți specifici, esențiali în procesul de detox
    • la nivelul bilei – bila preia parte din metaboliții rezultați în detox și îi duce în intestine pentru eliminare; dacă bila este înceată sau colecistul a fost îndepărtat cu totul, procesul de transport este îngreunat
    • la nivel intestinal – în cazuri de constipație, toxinele stagnează în colon prea mult timp și sfîrșesc prin a fi reabsorbite în circulație. Pe de altă parte, în cazuri de disbioză, anumite specii de bacterii endemice, pot secreta prea multă beta-glucuronidază, o enzimă care împiedică excreția metaboliților estrogenici și îi forțează să reintre în sistem.
  • Xenoestrogeni în exces – substanțe naturale sau de laborator, care au acțiune similară cu estrogenul (fie ocupă receptorii celulari în locul estrogenului produs de corp, fie cresc sensibilitatea acestor receptori astfel încît estrogenul natural are efect mai mare).

Dominanța de estrogen poate fi diminuată sau chiar rezolvată cu intervenții la nivel de dietă și de lifestyle.

  • mîncare mai puțin procesată
  • proteină din surse curate
  • grăsimi, vegetale și condimente cu efect anti-inflamator
  • odihnă, recunoștință, hrană spirituală
  • mai puțină expunere la substanțe toxice
  • evitarea alcoolului, medicamentelor de sinteză care îngreunează funcțiile hepatice
  • echilibrarea florei intestinale și funcțiilor digestive astfel încît să fie optimizată absorbția de nutrienți și eliminarea substanțelor de care corpul nu mai are nevoie

Ușor de zis, greu de pus în practică. Aș vrea să pot oferi oricărei femei care trece prin asta o pilulă-minune, care să facă să dispară peste noapte durerile, anxietatea, furia și poftele de dulce. Nu o am eu și nu o are nimeni. Este nevoie de o schimbare de perspectivă, de înțelegere a nevoilor primare ale corpului nostru și de intervenții specifice, repetate zi de zi și lună de lună. Nu ca pe o corvoadă, ci ca pe o grijă de sine, care să se ridice mai presus de comoditate, rapiditate, eficiență și alte concepte pe care le-am preluat împotriva firii.

Programul PMS, No More este gîndit pentru toate femeile care au astfel de probleme și nu știu de unde să o apuce. Toată informația este structurată coerent pe capitole și oferită treptat, lasîndu-ți timp să testezi și să vezi cu ochii tăi că statutul de femeie nu este condiționat de suferință. Grupa nouă începe lucrul pe 1 martie, poți citi detalii și te poți înscrie aici.

(foto de copertă Matthew Henry via Unsplash)