Budincă de orez negru & lapte de cocos

Una dintre luptele mele cele mai aprige este cea cu pofta de dulce. Vreau desert aproape după fiecare masă. Cînd poftesc, mi-e poftă de ceva dulce. Dulcele este motivul pentru care mă îngraș. Dulcele dulce, bată-l vina! Dar cum nu îi place nici să poftesc la ceva ce știu sigur că nu îmi face bine și nu mă omor nici după kilogramele în plus, sunt nevoită să apele la tot felul de strategii din care să ies cîștigătoare – cu desertul mîncat și cu sufletul în Rai.

În primul rînd mi-am educat creierul să refuze dulciurile din comerț. Sunt deja ani buni de cînd mă preocupă sănătatea și cum poate fi ea menținută sau îmbunătățită cu ajutorul alimentației. Tot dîndu-i creierului de citit despre ce cauzează una și alta și ce beneficii are nu-știu-ce ingredient am ajuns să-l fac să ia singur decizii înțelepte – cînd merg la supermarket aleg cu mare greutate spre deloc dulciuri de pe raft. Le știu din ce sunt făcute, știu că mă fac dependentă și spun nu fără să mă gîndesc de două ori.

În al doilea rînd, fac foarte rar deserturi complicate la mine acasă. Sigur că dacă mi-e poftă de tort, prefer să îl fac de la zero cu cele mai bune ingrediente disponibile. Dar am grijă să nu mi se facă dor prea des nici de tort, nici de plăcinte. Pentru că odată ce le-am făcut, cineva trebuie să le și mănînce, doar nu o să le las să stea singure în frigider, așteptînd să deschidă cineva ușa să le arate lumina zilei. Mă cunosc, știu că dacă am tort în frigider voi mînca mai mult decît este permis. Voi mînca dimineața zicînd că am timp să ard caloriile, apoi ca desert la masa de prînz încă o feliuță mică, apoi încă una cînd i se face lui Brăduț poftă pentru că nu-i frumos să-l las să mănînce singur. În concluzie, este oricum un proces complicat să faci o prăjitură de la zero (mă știi că mie îmi place să fie totul simplu și rapid) așa că mă apuc de el extrem de rar.

La al treilea și ultimul punct de pe lista de strategii e nevoie să dezvolt ideea de simplitate și rapiditate. Simplitatea pentru mine înseamnă ingrediente cît mai naturale și mai puțin procesate, cît mai puține și mai ușor de obținut. Degeaba îmi arăți un desert pregătit din făină de teff că nu o să mă dau de trei ori peste cap și nu o să mă transform în pasăre călătoare care merge pînă în Etiopia să facă rost de teff pentru desertul în cauză. Nevoia de rapiditate este motivată în primul rînd de faptul că nu sunt cea mai răbdătoare persoană din lume și în al doilea rînd de căldura general valabilă în țara în care trăiesc. În cea mai mare parte a anului (noiembrie-februarie fiind excepțiile) este cald și umed, motiv pentru care un cuptor sau chiar și un ochi de aragaz aprinse mai mult de jumătate de oră echivalează cu Hell on Earth. Nu, mulțumesc, lăsăm chestiile complicate pentru cînd ne vom muta în Islanda. Nu, nu avem niciun plan pentru așa ceva.

Să luăm exemplu budinca de orez negru care face subiectul zilei – este un desert minunat pe care l-am făcut în aproximativ jumătate de oră, cu ajutorul a opt ingrediente (dintre care unul este apa). Se poate îndulci în fel și chip – cu zahăr brun, zahăr de cocos, melasă, miere, stafide și merișoare (cazul meu) sau curmale – după preferințe și posibilități. Orezul poate fi negru sau poți adapta și folosi un orez integral. Nu te sfătuiesc să alegi un orez alb pentru că este foarte procesat și astfel lipsit de orice nutrienți sau fibre.

Este posibil ca acest desert să îți aducă aminte de copilărie și de orezul cu lapte pe care ți-l făcea mama sau bunica. Este aproape la fel, doar că ceva mai exotic din cauza laptelui de cocos. Apropo de lapte de cocos – ai să vezi în rețetă că am folosit numai o parte cocos, cealaltă a fost apă plată pentru că laptele de cocos este minunat de aromat și gustos dar și bombă calorică în același timp. Așa că îl folosim cu măsură, pe principiul too much of something good is still too much.