Nu mai făcusem muffins de foarte multă vreme și am stat în dubiu dacă să fac unele dulci, cu afine sau unele sărate. Culmea că au cîștigat cele sărate bătălia, o surpiză totală pentru mine dat fiind că dulciurile sunt viața mea dintotdeauna.  Aveam în frigider niște resturi de telemea (trimisă de părinții mei cu prietenele mele venite în ianuarie în vizită – a stat o vreme în congelator, nu-ți închipui că la frigider am ținut-o atît de mult timp) și mi-era teamă că nu va mai fi comestibilă curînd. Așa că muffins sărate cu brînză telemea am pus la cale și îți spun și ție mai jos cum le-am făcut.

Înainte de orice, aș vrea să ne lămurim: făină integrală ori de cîte ori se poate. Este în continuare și aceasta procesată dar indicele glicemic este mai mic decît la făina albă pentru că are încă fibre în ea. Dacă găsești undeva făină de moară cu atît mai bine, consideră-te fericit, cumpără ori de cîte ori ai ocazia ca să faci stoc. Uită cu totul de făina albă vîndută prin supermarketuri!

La început, după ce faci această schimbare, este posibil să îți pară ciudate tartele, brioșele, clătitele, pentru că vor avea o cu totul altă textură. Îți recomand să folosești o vreme cantitățile jumi-juma pentru o vreme și asttfel te vei obișnui mai ușor cu noua formulă, cu gustul și mirosul de produse coapte cu făină integrală. Apoi treci la 100% făină integrală și uiți cu totul ce gust avea făina albă. Eu una folosesc acum extrem de rar făină albă – în cazul de față, de exemplu, am folosit integrală; pentru clătitele pe care le fac destul de des acasă folosesc făină integrală; biscuiții ca cei de aici sunt făcuți cu făină integrală. Doar dacă fac vreo prăjitură mai sofisticată (ceea ce se întîmplă rar pentru că, așa cum am explicat îna cest articol, mi-e și lene și e și mai bine să nu fac ca să nu mănînc) folosesc făină albă sau le combin pe cele două. La fel și la pîine – 60% integrală, 40% albă dar adaug mereu semințe ca să cresc aportul de fibre.

Revenind la brioșe – rețetă clasică, doar că omiți zahărul și adaugi brînza și condimente adecvate. Ai nevoie de 7 ingrediente și sunt gata în aproximativ 40 de minute. Față de brioșele clasice cu fructe, acestea au durat mai mut la coacere, 30-35 de minute în loc de 20 cît cereau celelalte. Cred că cel mai bine este să le pui la 20 de minute și să le verifici cu scobitoare, dacă nu sunt gata le mai lași cîte 10 minute pînă se coc bine.

Brioșele acesta sunt minunate ca snack sau de pus în pachețelul copiilor la școală. Merg bine și la o petrecere de copii sau oameni mari. Rezistă bine cîteva zile, doar ai grijă să le acoperi cu un șervet de bucătărie.

Muffins cu brînză telemea & oregano
Author: 
Prep time: 
Cook time: 
Total time: 
Serves: 7
 
Ingredients
  • 260g făină integrală sau combinată 160 integrală + 100g făină albă
  • 100g brînză telemea de vacă sau oaie
  • ⅓ cup/60ml ulei de măsline extra-virgin
  • 3 ouă
  • 2 lingurițe rase de oregano
  • 2 lingurițe rase praf de copt
Instructions
  1. Încinge cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătește tava de brioșe cu formele de hîrtie aferente. Cel mai probabil 7 vor fi suficiente.
  2. Amestecă ingredientele uscate într-un bol - făina, praful de copt, oregano.
  3. Dă brînza telemea pe răzătoare.
  4. În alt vas combină ouăle cu uleiul de măsline și apoi adaugă și brînza.
  5. Combină ingredientele uscate cu cele umede, amestecînd ușor cu mișcări de sus în jos. Aluatul obținut trebuie să fie umed complet dar nu o pastă omogenă și fără textură.
  6. Împarte aluatul în formele de brioșe și dă la cuptor vreme de 20-30 de minute.
  7. Cînd sunt coapte, scoate-le pe un grătar și lasă-le să se răcorească un pic înainte de a le servi.

Sper să îți placă și să îți fie de bine!