Nu știu ce altceva să zic decît că întotdeauna mi-au plăcut biscuiții cu unt. Înafară de biscuiții Maia cu miere care cred că încă se mai găsesc pe rafturile magazinelor, cei cu unt au fost mereu preferații mei. Îmi place că sunt extrem de fragezi și că au gust de soare și de viață. Problema care i-a însoțit, mai ales de cînd m-am mutat aici, a fost cantitatea excesivă de zahăr. Și cînd zic excesivă eu, care sunt o mare iubitoare de dulce, înseamnă că e grav. Atît de grav încît am renunțat să mai cumpăr, chiar și cînd sunt pe drumuri și am nevoie de comfort food pe care nu mi-o pot pregăti singură.

Siuația s-a scimbat de curînd cînd am aflat că-i pot face singură, folosind cam aceeași rețetă de la aluatul de tartă — adică pâte brisée/shortcrust despre care mi-am vărsat frustrările în această postare. De atunci și pînă astăzi am mai schimbat niște chestii, ultima oară am făcut o plăcintă tip galette fără să consult nicio rețetă, ci doar folosindu-mă de principiile învățate de la Andra și Viorel. Și, I am proud to say, că aluatul a fost și mai bun decît la tarta cu mango – fraged și sfărîmicios, fix cum îmi doream. Din păcate nu am poze cu care să mă laud pentru că a fost gata tîrziu în noapte și terminată pînă a doua zi la prînz. Mda, mai fac și din astea. Scuza poate fi că era cu căpșuni și eu nu am mai mîncat căpșuni de mulți ani blablabla.

biscuti-cu-menta-si-lavanda-1200(4)

Înapoi la biscuiți, acum mi se pare extrem de simplu să-i fac, problema e doar să nu-i ard. Mda, și din astea mi se mai întîmplă – nu m-am învățat încă să las aluatul mai gros, am tendința de a-l întinde prea mult și atunci se coc prea repede și o dau în arsură, fir-ar ei să fie! Dincolo de aberațiile mele casnice, principiul e simplu: raportul făină-unt trebuie să fie 2 la 1, iar zahărul să fie 80% din cantitatea de unt. De exemplu 300g făină, 150g unt, 120g zahăr. Și acel fraisage ajută enorm la frăgezirea aluatului. Enorm!

Șmecheria, însă, vine din ce adaugi la biscuiți ca să-i faci mai altfel. Alina, prietena mea de la ceainărie, m-a învățat treaba asta — pui în ei diverse “arome” precum coajă de lămîie/portocală, nuci măcinate (caz în care trebuie să ai grijă să scazi proporțional cantitatea de făină pentru că altfel devin prea îndesați˝), cocos, rom, stafide, ciocolată etc. Sau, cele mai tari variante – frunze de mentă și flori de lavandă! It can’t get better than this. Rețeta pentru aceste două variante este mai jos, sper să încerci, să nu-i arzi și să-ți placă atît de mult încît să te prind ronțăindu-i în miez de noapte uitîndu-te la serialul preferat.

5.0 from 1 reviews
Biscuiți cu unt, lavandă și mentă
Author: 
Recipe type: Dessert
Prep time: 
Cook time: 
Total time: 
 
Ingredients
  • 300g făină - eu folosesc jumătate de cantitate făină albă și jumătate făină de secară
  • 150g unt
  • 100-120g zahăr - în funcție de cît de dulci îi vrei
  • 1 ou
  • 1 vîrf de cuțit de sare
  • flori uscate de lavandă
  • frunze uscate de mentă
Instructions
  1. Freacă oul cu zahărul pînă acesta din urmă se topește.
  2. Amestecă făina cu untul, fie la robot, fie cu mîna, pînă obții niște firimituri (the famous crumble).
  3. Adaugă oul și zahărul peste firimituri și frămîntă pînă se leagă totul într-un fel de aluat țeapăn (adică nu elastic cum este aluatul de pîine).
  4. Scoate aluatul din bol pe o suprafață curată de lucru și aplică de cîteva ori tehnica numită fraisage. Ce trebuie să faci este să împingi aluatul cu podul palmei și apoi să-l aduni din nou grămadă cu ajutorul unei spatule sau al unui cuțit de aluat. Împingi cu podul palmei cît poți de departe de tine, aduni înapoi într-o grămadă, răsucești aluatul pe loc, întinzi din nou. Te sfătuiesc să cauți pe Youtube ca să vezi că în realitate nu-i așa groaznic pe cît povestesc eu aici. Eu repet procesul de zece ori.
  5. Adună aluatul, separă-l în două bucăți egale și pe fiecare dintre ele amestecă-le cu un tip de aromă - unul lavandă, altul mentă. Minunat ar fi ca florile de lavandă și frunzele de mentă să fie bine mărunțite (le pui un minut, două într-o rășniță electrică și aia este).
  6. Formează din fiecare aluta două bile, turtește-le, învelește-le în folie alimentară și dă-le la frigider pentru 30 de minute.
  7. Cînd au trecut cele 30 de minute, scoate unul dintre felurile de aluat, lasă-l să respire 10 minute și apoi întinde-l cu sucitorul într-o foaie de jumătate de centimetru grosime. Taie biscuiții în formele dorite, pune-i în tavă și dă-i la cuptor 10-15 minute la 150°C.
  8. Același lucru este de făcut și cu a doua bilă. Preferabil să dai altă formă biscuiților ca să știi care-s cu lavadă, care cu mentă.
  9. La final ar trebui să ai 30-40 de biscuiți din cantitățile menționate.

Cu drag de hrană și de viață,