Antiinflamatoarele non-steroidiene (AINS) sunt prescrise la scară largă peste tot în lume, deseori pentru uz pe termen lung, pentru o serie de afecțiuni banale. Mai mult, sunt vîndute în farmacii fără precripție de la medic, fiind considerate (aproape) benigne. Nu am întîlnit încă niciun client care să fie conștient că banala aspirină sau des folositul nurofen ar putea avea efecte secundare serioase asupra sănătății. Vreau să lămuresc acest aspect în articolul de față și să ofer cîteva alternative naturale, studiate îndelung și dovedite a fi sigure.

Primul lucru de ținut minte ar fi că oricare dintre aceste medicamente sunt substanțe chimice, străine corpului uman și că ele trebuie procesate și eliminate. Toată clasa de  AINS oferă beneficii temporare precum managementul durerii și reducerea inflamației dar afectează sănătatea pe termen lung. O parte dintre ele contribuie la apariția unor dinamici deloc dezirabile de-a lungul tractului digestiv, fie că este vorba despre gastrită sau ulcer, dezechilibrarea florei, sau despre creșterea permeabilității membranei intestinale – putem încadra aici aspirina, ibuprofenul și neproxenul. Altele afectează direct enzimele hepatice – paracetamolul, de exemplu.

Dezechilibrele florei intestinale sunt asociate mai departe cu o mulțime de probleme de sănătate:

  • „simpla” dereglare a scaunului
  • deficiențe de nutrienți
  • creșterea nivelului de toxicitate din corp – din cauza compușilor toxici pe care microbii și fungi oportuniste le eliberează prin simpla lor existență și funcționare sau prin secrețieexcesivă de beta-glucoronidază, o anzimă care reușește să împiedice eliminarea toxinelor
  • reducerea secrețiilor pancreatice – ceea ce dă naștere unui cerc vicios greu de rezolvat pentru că în lipsa acestor enzime care să ne ajute să digerăm bine, flora, inclusiv cea oportunistă, primește mai multă hrană, deci dezechilibrul continuă sau chiar se agravează
  • deturnarea procesului de secreție de neurotransmițători – unele specii de bacterii ne ajută să secretăm mai multă serotonină, altele cauzează o reducere în producția acestui neurotransmițător, iar consecințele mai departe pot fi observate la nivel emoțional și la nivel de motilitate (eficiență cu care eliminăm reziduurile sau nu)
  • suprimarea funcțiilor imune – un microbiom dezechilibrat poate modifica producția de acizi grași cu lanțuri scurte, care are efect direct asupra activării limfocitelor de tip T

Există soluții pentru reducerea inflamațiilor și a durerilor, care nu au consecințele de mai sus și pot fi folosite în siguranță de marea majoritate a oamenilor.

Curcuminul

Curcuminul este studiat în detaliu și dovedit a avea proprietăți antiinflamatorii, antioxindante, antimicrobiane. În plus, curcuminul protejează funcțiile neurologice și ajută ficatul în procesul de detoxifiere. Suplimentarea excesivă cu această substanță poate avea concecințe neplăcute în cazul persoanelor care au probleme cu rinichii din cauza cantității mari de oxalați pe care îi conține – caz în care se impune precauție.

Este disponibil pe piață în sute, poate chiar mii de forme. Problema este că absorbția substanței se face prost – 40 pînă la 90% din ea este eliminată. Singura formă cu adevărat biodisponibilă este una numită fitozom de curcurim – substanța este legată de o moleculă de acid gras astfel încît se absoarbe în sistemul limfatic și este distribuită eficient în tot corpul pentru a-și produce efectele benefice. Acest fitozom de curcumin se numește Meriva și studiile arată că este de zece ori mai bine absorbit decît extractul clasic – 500mg de Meriva poate fi mai eficient decît 4000mg de curcumin. Sunt sigură că găsești chiar și pe piața din România un astfel de produs, recomandarea mea este întotdeauna Meriva de la Thorne Research (poate fi comandat de pe iHerb, Amazon sau acest site cu livrare în România și Europa).

Bromelina

Cunoscută mai degrabă ca enzimă digestivă, bromelina este o substanță extrasă din tulpina fructului de ananas. Se absoarbe bine în intestin și are efect antiinflamator, care afectează direct senzațiile de durere pe care le percep. Studiile clinice au arătat că este eficient în special în reducerea durerilor articulare. Bromelina potențează absorbția altor substanțe active din plante, cum ar fi quercitina, un antihitaminic natural folosit cu succes de persoanele cu alergii și astm. Efecte negative ale suplimentării cu bromelină pot apărea în cazul în care persoana are o sensibilitate/alergie la această substanță.

Magneziul

Am ales să includ acest compus aici din cauza a două dureri clasice, probabil cele mai frecvente la momentul actual: durerile menstruale și durerile de cap. Ambele răspund foarte bine la administrarea de magneziu ca supliment, acesta fiind ca și cele de mai sus, sigur pentru marea majoritate a lumii. ba chiar, date fiind cele peste 300 de procese în care mineralul este implicat în corpul uman, mulți dintre noi nu avem nici pe departe suficient. În ambele cazuri nurofenul este în acest moment ajutorul de nădejde. Te invit să faci un test și să folosești magneziu (glicinat/citrat de magneziu – formele cel mai bine absorbite; citratul, atenție, are efecte asupra motilității deci nu este recomandat dacă persoana care-l ia suferă de diaree).

Oricare dintre cele două substanțe trebuie introduse treptat în uz pentru a permite corpului să răspundă eficient. Dacă ai nevoie de ajutor cu dureri/simptome de inflamație cronice cărora nu le-ai dat de cap, vino la evaluare și te ajut: 1. să identifici dinamicile specifice corpului tău, care au dus la apariția problemelor și 2. să formulezi o strategie personalizată cu care să diminuezi simptomele (termen scurt) și să rezolvi cauzele profunde (termen mediu-lung).

Să îți fie de bine!

Photo de Chinh Le Duc via Unsplash.