Am auzit de multe ori în cei aproape 4 ani de când am renunțat să mănînc carne aș vrea și eu să mă las, dar mi-e greu cu soțul sau la tine acolo e ușor că găsești legume tot timpul. Temeri de tot felul, de cele mai multe ori exprimate față de mine cu un ton de ușoară rugăminte, ca și cum eu care am reușit am o formulă magică pe care o pot împrăștia în jur și face ca toată lumea să devină instantaneu vegetarian. Ei bine, nu doar că nu am eu așa ceva, ba nici nu există în viața reală. În schimb, există alte lucruri pe care le pot împărtăși din experiența mea, din discuțiile cu alții ca mine, din lecturi. Așadar, dacă te bate cel mai mic gînd să renunți să mai mănînci carne, keep on reading.

Primo

Este greșit să te gîndești că renunți la ceva pentru că nu este asta realitatea. Privește totul ca pe o shimbare de registru și atît. Adoptă schimbarea din perspectiva mănînc mai multe legume și fructe în loc de nu mai mănînc carne. Orice restricție face creierul nostru să se încingă și să se revolte, să se pună de-a curmezișul și să vrea fix ceea ce nu-i permiți să aibă. Deci dă-i ceva în loc să-i iei. Începe cu pași simpli – adaugă la orice masă o lingură, două în plus de legume sau fructe. În loc de cereale cu lapte sau clătite cu sirop de arțar alege cereale/clătite cu iaurt și fructe proaspete. Friptura de la prînz însoțește-o de o salată mare.

Secundo

Evită să îți pui singur etichete pentru că ele te vor duce în situația pe care te sfătuiam mai sus să o eviți – restricțiile. Este irelevant că-ți spui vegetarian, vegan, carnovor, omnivor sau mai știu eu cum din zecile de categorii disponibile în ziua de azi. Nu trebuie să definești altfel felul în care mănînci decît sănătos. Cît de sănătos poți tu astfel încît să nu devii obsedat de asta, să nu te simți exclus cînd ieși cu prietenii sau te vezi cu familia. Ce vreau să zic este că în loc să ții cu dinții de etichetă și să ajungi să mănînci cartofi prăjiți dimineață-prînz-seară pentru că e singura opțiune vegetariană (pentru că tu, nu-i așa, ești vegetarian), mai bine mănînci o bucățică de drob făcut cu drag de mama sau bunica, chiar dacă are carne/ficat.

Terzo

Îți garantez că nu se întîmplă nimic grav dacă mănînci doar zeama și legumele din ciorba de vițel, în vreme ce soțul tău înfulecă fără jenă și bucățelele de carne. Nu trebuie să gătești musai în două rînduri pentru că el continuă să fie carnivor. Cu puțină imaginație te poți descurca fără să fie nevoie să dublezi timpul petrecut la cratiță. Pur si simplu lasă bucățile de carne deoparte pentru început (adică pînă îl convingi și pe el să renunțe la a mai mînca carne) și transformă garniturile lui într-o măncare de sine stătăoare pentru tine. Multe dintre rețetele mele din seria Vegan Monday merg folosite așa – fel principal pentru vegetarieni/vegani și garnitură pentru restul lumii.

Quarto

Take one step at a time – o masă pe săptămînă să fie 100% vegetariană/vegană. Mă refer aici la o masă principală, nu la snacking-ul de la ora 5. Dacă ai sus nimitul soț carnivor în grijă, ai grijă să alegi rețete copioase, nu începe direct cu o salată verde că îți tai singură craca de sub picioare. Uite aici două feluri de a pregăti vinetele, o legumă foarte sățioasă, chiar periculos de asociat cu carnea. Sau alege tocănițe, curry-uri servite cu orez sau couscous. Repetă evenimentul de două ori pe săptămînă, apoi de trei și tot așa pînă îl faci obișnuință zilnică.

Quinto

Vegetarianismul/veganismul sunt încă rara avis în România, vei găsi mulți oameni care știu adevărul și se vor înghesui să ți-l spună și ție. Zîmbește-le frumos, explică-le că tu te simți bine cu alegerile tale în materie de hrană și întoarce-le spatele. Nu e cazul de polemici și nicidecum nu te transforma tu într-unul dintre acești oameni. Alege pentru tine, acordînd atenție permanentă stării tale de bine fizice și psihice astfel încît să știi exact ce te aduce într-o stare excelentă sau ce te pune la pat, pe de altă parte. Documentează-te din surse de încredere, stai de vorbă cu un medic alopat și/sau unul naturist.

Cu drag de hrană și de viață,