De multe ori când scriu câte un articol aici pe blog mă lovesc de problema cuvintelor pe care documentele online și offline din ultimii ani le-au secat de sens. Sănătos, sănătate, stil de viață sănătos, mâncare curată și așa mai departe. Știi ce vreau să spun, cuvintele astea sunt atât de des folosite în contexte nepotrivite încât nu mai înseamnă nimic. M-am gândit că din moment ce și eu folosesc des acești termeni și mă laud ori de câte ori am ocazia că sunt de partea unui regim alimentar și a unui stil de viață sănătos, apăi să explic ce înseamnă pentru mine asta.

Contrar așteptărilor unora, voi începe cu psihicul. Nu sunt în poziția în care să fac morală cuiva, e doar umila mea părere că orice eforturi ai face pentru a elimina din viața ta obiceiurile alimentare nesănătoase, vei sfârși lamentabil în aceeași groapă a deznădejdii dacă nu faci curățenie și în suflet și minte. Frustrările de orice natură, invidia, gelozia, încrâncenarea de a poseda, ambiția nemăsurată în toate cele sunt probleme psihice care rod constant din energia pe care o ai în tine și vor continua să facă asta dacă nu acorzi un pic de timp să le rezolvi. Știu, nu e ușor și nu se întâmplă peste noapte. Cele mai multe dintre teorii îți spun că trebuie să te iubești așa cum ești și atunci totul se va rezolva. Eu am descoperit că două alte acțiuni ajută mult mai mult.

Prima este să fii prezent în tot ceea ce faci. De la pașii pe care-i pui unul în fața celuilalt atunci când te plimbi prin parc, până la prezentarea pe care o faci pentru un client. Prezența înseamnă atenție și energie îndreptate spre activitatea pe care o desfășori și studierea ta în timpul acestei activități pe cât posibil. Prezența înseamnă să știi în orice secundă ce faci cu mintea și orice părticică din corp, să simți, să conștientizezi până la acut orice gând, acțiune, gest. Prezența te ajută să afli lucruri noi despre tine, să cerni ce e important și ce nu, te face să reacționezi mai rapid și mai firesc la ceea ce se întâmplă în jurul tău.

A doua acțiune este să fii îngăduitor cu tine însuți. Nu delăsător, nu e cazul de o așa confuzie. Îngăduitor și blând. Nu forța nimic, acordă-ți atenție, timp și răbdare. Învață să înlocuiești ambiția cu determinarea, judecata cu analiza, disperarea cu melancolia și vei constata în timp că ești un om mai bun decât ai crezut, că poți face mai multe decât ți-ai permis. Recunoaște cât de departe poți merge în linia firescului, iar când simți că ai depășit-o oprește-te și caută drumuri alternative.

Dacă stai și te gândești serios la toate astea, chestiunile legate de ce și cum mănânci parcă nici nu mai sunt așa complicate, nu? Chiar nu sunt. Un stil de viață sănătos, dincolo de ce am scris mai sus, vine din niște obiceiuri foarte simple și simplu de pus în practică.

  1. Orice ar fi mănâncă dimineața. Zdravăn, cu poftă, ca și cum nu știi unde vei ajunge pe parcursul zilei. Eu am învățat asta mai ales datorită călătoriilor alături de Brăduț — plecăm la prima oră, nu se știe prin ce cotloane neumblate de picior de om vom ajunge, nu avem idee când vom reveni la bază seara. Ce mănânc dimineața este sfânt. Nu a fost mereu așa, în cei 10 ani de muncă în publicitate nu știu să fi mâncat vreodată acasă dimineața, preferam să dorm până în ultimul moment și până și cafeaua o beam la birou. Am experimentat, însă, și am văzut că e mai bine să mănânc la prima oră. Constat în ultima vreme că în zilele în care iau un mic dejun copios, mi se face mai greu foame pe parcursul zilei.
  2. Urmărește-ți atent obiceiurile alimentare – când, cât și ce mănânci. Cel mai ușor este să ții un jurnal și să scrii acolo tot ce mănânci și bei și să notezi și observații legate de starea ta fizică și psihică. Când te-ai simțit balonat, când te-ai simțit super energizat și bine dispus, greutatea și dimensiunile în centimetri. Odată la câteva luni ia-ți o oră și răsfoiește jurnalul, încearcă să vezi dacă poți face conexiuni între ce ai mâncat și cum te-ai simțit din punct de vedere fizic și psihic. Poți vedea clar dacă ai pierdut sau ai luat în greutate și determina cauzele. Sau ai putea descperi că un pahar de vin în plus seara te ține treaz mai mult timp și dimineața te trezești lipsit de energie. Uite, un exemplu concret – eu notez lucrurile astea din octombrie anul trecut. În februarie am constatat că m-am îngrășat 4 kilograme, aparent fără motiv. Am deschis jurnalul și am început să răsfoiesc. Mi-am dat seama că în ultimele luni folosisem excesiv untul, că nu aveam aproape nicio zi fără minimum un smoothie din fructe exotice combinate de multe ori cu lapte de cocos din cutie (care este îndulcit), că am mâncat pâine albă zilnic. O pereche de jeans care astă toamnă în septembrie atârnau pe mine, acum stau bine mersi, aproape că mă jenează. Dar știu ce am de făcut și fac cu răbdare.
  3. Ferește-te de dulciurile care conțin zahăr procesat, precum și de cele care-ți spun pe etichetă că nu conțin zahăr. Nu e musai să le elimini de tot. Dacă ești pofticios te va ajuta să-ți stabilești limite. Eu sunt înebunită după dulciuri din cele mai rele – prăjituri, croissante, checuri etc. Dar știu cât de rău îmi fac (38 de ani, kilograme care se așează pe mine ca și cum ar fi la ele acasă you want more?) și am decis să le permit prezența în viața mea o singură zi pe săptămână. Funcționează, e ziua mea de sărbătoare și știi ce, nici măcar atunci nu abuzez și nu pentru că îmi impun asta, ci pentru că organismul meu nu mai cere foarte mult.
  4. Gătește cu mâinile tale cât poți de mult. Mi-e greu să explic într-un paragraf ceea ce autori consacrați se străduiesc de ani de zile să dezvolte în cărți de sute de pagini. Nu există, din punctul meu de vedere, niciun dezavantaj major în a găti acasă. Nimic nu justifică o relație mult mai bună pe termen lung cu firmele de catering și livrare la domiciliu decât cu propriul aragaj și frigider.
  5. Ferește-te de pâine albă și derivatele ei. Să nu fie zilnic, să nu fie în cantități mari. E bună la gust, știu, dar până la urmă e la fel de rea precum zahărul procesat.
  6. Mănâncă legume multe și diverse. Salată, tocăniță, ciorbă, nu contează. Mănâncă legume dimineața, la prânz și seara.
  7. Bea apă. Nu pentru că te îndeamnă toate revistele și vedetele să bei minim 2l de apă pe zi, ci pentru că ți-e sete. Cantitatea de apă necesară diferă de la om la om în funcție de o multitudine de factori – vârstă, greutate, efort fizic depus, locul în care trăiește șamd. Bea apă când ți-e sete. Știi după ce îmi dau eu seama că mi-e sete? Îmi strâng buzele și le mușc ca și cum mi-ar fi ciudă de ceva. Nu știam asta până de curând când am început să pun în practică prezența despre care povesteam la începutul articolului. Am observat gestul și i-am căutat cauzele. Acum ori de câte ori fac așa din buze știu că trebuie să beau apă.
  8. Mănâncă cât mai mult din ceea ce se produce în zona în care trăiești. Orice vine de departe este conservat și de cele mai multe ori conservanții folosiți nu sunt dintre cei mai sănătoși. Dacă trebuie să folosești ingrediente venite de alte meleaguri, alege-le pe cele congelate sau deshidratate mai degrabă decât pe cele la borcan/conservă.
  9. Încearcă să-ți găsești o sursă de încredere pentru alimentele de bază – legume, carne, ouă, lapte, brânză. Din fericire în România încă mai poți găsi toate acestea crescute sau produse după metode tradiționale, fără aditivi, conservați și alte prafuri minune puse la dispoziție de știința modernă.
  10. Planifică-ți mesele măcar cu două zile înainte astfel încât să poți face cumpărăturile din timp. Un frigider sau o cămară goală te duce sigur la chioșcul din colț și ce găsești acolo numai sănătos nu e.
  11. Nu face exces de alcool, mai ales din cel de proastă calitate. Adică orice fel de bere din aia de 3-5 lei sau vin de 12-15 lei. În loc de 5 beri din astea, mai bine una artizanală.
  12. Nu face exces de nimic, de altfel, nici măcar de ce ai gătit tu cu ingrediente proaspete, organice.
  13. Fă mișcare! Cât mai multă mișcare. Învață-te să nu-ți fie niciodată lene să mergi până la copiator să ridici un print sau până la frigider să iei un măr. Sunt atât de multe variante de care poți profita și multe dintre ele sunt gratuite. Plimbă-te, aleargă, dansează prin casă, mergi pe jos în loc să iei taxiul. Ia-ți un câine și vei avea scuza perfectă să ieși la plimbare dimineața și seara. Caută pe Youtube video-uri cu exerciții pentru tonifiere – Tone It Up / Fitness Blender / Blogilates sunt câteva dintre canalele pe care eu le urmăresc, au exerciții simple, care pot fi făcute acasă. Instalează-ți pe telefon o aplicație care-ți dă provocări zilnice și folosește-o zilnic – eu mi-am instalat 30 Day Fit și este minunată, împărțită pe nivele de dificultate și pe grupe de mușchi astfel încât oricine găsește o variantă are să funcționeze.

Acesta este ghidul meu pentru un stil de viață sănătos. Dacă ți se pare că ți s-ar potrivi și ție te rog adoptă-l, îmbunătățește-l, revino aici peste o vreme și spune-mi ce și cum s-a schimbat plecând de la toate cele scrise de mine mai sus.

Cu drag de hrană și de viață,